Forţa expresivă a talentului lui Constantin Calafateanu este de o vigoare în măsură să te
captiveze fără să te şocheze: în fermecătoarele sale simfonii de culori totul este armonie.
Căci acest artist de o originalitate aparte este, înainte de toate, un colorist.

PIERE MORNAND

Calafateanu îşi însuşise până la ultimele consecinţe apoftegma davinciană: „Pittura e una cosa mentale”. O mărturiseşte şi o pune în practică. Crede doar în procesul de intelecţie ce trebuie să preceadă, obligatoriu, gestul creator.Imaginea de pe pânză se naşte în mintea artistului, e prezentă acolo până la ultimul detaliu.

LUIZA BARCAN

Forţa expresivă a talentului lui Constantin Calafateanu este de o vigoare în măsură să te captiveze fără să te şocheze: în fermecătoarele sale simfonii de culori totul este armonie. Căci acest artist de o originalitate aparte este, înainte de toate, un colorist.

PIERE MORNAND

Pictorul este, fără dubiu, un „neîncadrabil”. În chip explicit a dorit ca arta sa să nu se poată revendica de la vreun curent, deşi, în atmosfera pariziană de dinainte de al doilea război mondial, şi chiar ulterior, avusese din plin prilejul să ia contact cu marile curente înnoitoare din arta plastică.

LUIZA BARCAN

Simfonii, nu fanfare necizelate, ci acorduri somptuoase în care fiecare notă este de o rară bogăţie. Peisajele, ca de pildă marinele, sunt compuse metodic, prin planuri succesive, în profunzime, care le conferă un relief uimitor.

PIERE MORNAND

Pictura lui Calafateanu face notă distinctă în peisajul artistic al epocii. Este mai mult decât evidentă apartenenţa sa la o altă şcoală decât cea naţională. Şi la fel de limpede, îndeosebi în alegerea subiectelor, este cultura artistului, o cultură dublată de o sensibilitate pe care raţiunea o ţine tot timpul în frâu.

LUIZA BARCAN

Schita biografica

Constantin Calafateanu - portret
Constantin Calafateanu - la studii
Constantin Calafateanu - in atelier

Expoziţii personale

1963
Bucureşti, Sala „Nicolae Cristea”
1965
Bucureşti, Asociaţia Artiştilor Fotografi
1967
Galeriile de Artă din Craiova
1968
Biblioteca Centrală Universitară
1968
La Galérie 7 – Rue de Miromensil, Paris
1968
La Galérie Bernheim Jeune
1970
La Galérie de la Lumière, Paris
1971
La Galérie Martinez, Cannes – Franţa
1972
La Galérie des Capucines, Paris
1973
Asociaţia Artiştilor Fotografi, Bucureşti
1973
Muzeul de Artă din Craiova
1973
Muzeul de Artă din Constanţa
1974
Opera Română
1975
Ateneul Român
1978
La Galérie 92, Paris
1980
Galeria de Artă a Municipiului Bucureşti
1986
Galeria de Artă a Municipiului Bucureşti
1988
Muzeul de Artă din Craiova, expoziţie retrospectivă
1994
Galeria „Etaj 3/4” a Teatrului Naţional Bucureşti
1995
Galeriile de artă „Dragomir”, Bucureşti
2014
Galeriile de Artă „Artex”, Râmnicu Vâlcea

Expoziţii de grup în străinătate

1968
Expoziţia Internaţională de la Düsseldorf, Germania
1968
Salonul Saint-Honoré Matignon, Paris
1968
La Galérie Bernheim Jeune, Franţa
1970
Expoziţiile Internaţionale, Tours şi Lourdes, Franţa
1978
India

Lucrări inedite

1969
„Brâncuşi”, studiu monografic în limba franceză
1980
„Maestrul”, nuvelă
1980
„Tot mai sus”, nuvelă
1980
„Scufiţa roşie”, nuvelă
1980
„Adevărul”, nuvelă
1986
„Pe aripile dragostei”, nuvelă
Nedatat
„Furtuna”, nuvelă
1986
„Scriitori francezi celebri”
Nedatat
„Secrets de Famille”, roman în limba franceză
„Jurnal de artist”

Recunoaşteri ale artistului

1970
apare monografia „Constantin Calafateanu”, cu o prefaţă de Pierre Mornand la editura d’Art Rousset, Paris.
1971
apare monografia „Calafateanu, dessines et gouaches”, colecţia „Arts et artistes”, Nouvelle Éditions Latines, Paris
1976
este menţionat în Dicţionarul „Benezit”, în noua ediţie a lucrării „Dictionnaire de peintres, sculpteurs, dessinateurs et graveurs”, vol. II, Editura Grund, Paris
1982
apare monografia „C. Calafateanu – Itinerar plastic”, cu o prefaţă de Petre Oprea, la Editura Sport-Turism în limbile română, franceză, germană şi engleză.

Lucrări publicate

1941
„Istoria literaturii franceze de la origini până la sfârşitul secolului al XVI-lea”, Tipografia Dacia, Constanţa,
1943
„Istoria literaturii franceze”, în două volume (volumul II, „Clasicismul”), în două volume, exemplar bibliofil, Editura Prometeu, Bucureşti,
1943
„Nirvana”, Editura Prometeu, Bucureşti
Nedatat
„Lamartine şi scriitorii români”, teza de doctorat, publicată în Franţa

Misterul reprezintă într-adevăr caracterul esenţial şi profund al operei lui Constantin Calafateanu, veritabil magician, avar al secretului şi al vrăjii. Uimeşte, încântă, farmecă prin intensitatea strălucitoare a culorilor divers luminoase, ale căror efecte sunt uneori feerice.

PIERE MORNAND

Texte critice

„Tablourile lui Constantin Calafateanu cer din partea privitorului – pentru pătrunderea de adîncime a frumuseţii şi conţinutului lor filosofic – o deplină sinceritate (tocmai pentru că şi ele excelează prin asta). Între vizitator şi tablou se creează, implicit, un dialog viu, direct, lipsit de artificii teoretizante sau de supoziţii şi calambururi. (...) Constantin Calafateanu vădeşte un simţ decorativ excelent, un ritm complex şi o intensă mişcare a formelor. Peisajele sale ni-l prezintă, mai cu seamă, ca un artist cu o vădită predilecţie pentru redarea atmosferei care înconjoară şi subliniază frumosul din natură. Relevantă, în acest sens, ni se pare lucrarea Peisaj marin: nu vezi apa mării dar o intuieşti din atmosfera înconjurătoare; auzi concomitent şi muzica mării dar şi a malului. Peisajul românesc – surprins în diversele ipostaze ale horei anotimpurilor – este transfigurat artistic prin prisma unui optimism intens şi fecund şi prin intermediul unor teme de interes fundamental.
Constantin Calafateanu este, în acelaşi timp, şi un subtil pictor al florilor. Florile sale au străluciri fascinante de vitraliu şi o cromatică îndrăzneaţă, în care se impun mai ales nuanţele irizate de albastru şi verde.
Dar pictorul – oaspete al Craiovei – e şi un artist al nudurilor. Nudurile sale vădesc o delicateţe şi o dinamică a mişcării admirabilă”. „O revelaţie: expoziţia Constantin Calafateanu” în ziarul „Înainte”, 28 octombrie 1967
„...În picturile sale reprezentative – mai ales de peisaje şi flori – el se dovedeşte un autentic colorist, legat de bunele tradiţii ale şcolii noastre de artă. De la marele său profesor André Lhote, Calafateanu a deprins preocuparea de a construi solid spaţiul tablourilor, dar prin felul său de a trăi liric realitatea, de a surprinde viaţa naturii cu caracterele ei locale, el este mai apropiat de marea tradiţie a artei din patrie. În două dintre remarcabilele sale realizări, peisajele Sfârşit 1907 şi Ororile războiului, natură însăşi – pământul, arborii, cerul evocă sintetic drama umană şi ele au un sugestiv suflu epic. Configuraţia variată a ţării noastre, viziunile vegetaţiei şi ale luminii în diferite anotimpuri apar în peisaje ca Dezgheţ – un deal cu drumuri în serpentină – de o fascinantă atmosferă poetică sau în priveliştile Deltei. Flora şi fauna noastră cântă în pânzele acestui autentic colorist”. Petru COMARNESCU, „România liberă”, 1965
„Lucrările sale, în ciuda spontaneităţii notaţiei, sunt mai mult decât însemnări de pelerinaj, sunt picturi şi stări de spirit proprii creatorului lor. În toate întâlnim predispoziţia sa pentru tonuri strălucitoare, cu reflexe de vitralii, pentru lumini de amurg ce conferă o notă de dramatism peisajelor”. Cornel Radu CONSTANTINESCU, 1980
„Calafateanu este şi un magistral desenator, calitate dovedită, de altfel, prin frumoasele sale desene.
Se ghicesc deja în subiectele sale calităţi de colorist, dar evidentă în pictura sa este fervoarea pe care o arată faţă de culoare. El ştie foarte bine să aşeze culorile într-o gamă care-i este atât de personală”. Pierre IMBOURG, 1970
„Există la Calafateanu un lirism dur, franc, al culorii, al contrastelor puternice, cu efect magic, culori ce dialoghează, constituind prin rapel o entitate, o expresie artistică cu funcţie de simbol, astfel că limbajul plastic devine unitar, forma-idee transmiţându-şi întregul mesaj. (...) Dobrogean, artistul cunoaşte şi simte mirificul pământ natal.” Simona URZICEANU, „Dobrogea nouă”, octombrie, 1973
„Rezolvarea compoziţională a tablourilor lui Constantin Calafateanu este simplă şi neobişnuită: simplă prin motivul reprezentat, neobişnuită prin dinamica interioară, estompată pe alocuri, în răbufnirile ei, cu tuşe ferme, de o cerebrală ritmicitate.
Mijloacele de expresie constant personale, folosite de Calafateanu, nu se transformă niciodată în şablon, fiecare tablou îşi are propria sa rezolvare, având ca dominantă acordul cromatic pe tonuri grave ce imprimă majorităţii lucrărilor o atmosferă mediatativă.
Cu toată tensiunea dramatică ce respiră din fiecare lucrare, Calafateanu nu este un elegiac. Portretele, peisajele, naturile statice şi mai ales florile sunt înaripate de visare, înnobilate de sclipiri involuntare de romantism. Prospeţimea şi materialitatea culorilor dau manierei lui de a picta o mare expresivitate, cu efecte plastice inimitabile. Petru VEREŞ, fragment din Prefaţa la catalogul „Calafateanu”, expoziţia de pictură, guaşe şi desen din Bucureşti, decembrie, 1975
„...Întâlnim adesea în peisajele acestui pictor o luptă dramatică între albastrul profund al mării sau al cerului nocturn, de regulă foarte înalt, şi albul zăpezii geruite. În unele peisaje de iarnă pomii, discret împodobiţi cu irizări ca de chiciură, capătă o frumuseţe uşor stranie. Lumea miraculoasă a Deltei, în apropierea căreia a copilărit, este expresiv evocată într-o serie de peisaje cu vegetaţie sărăcăcioasă, în care surprinde specificul locurilor, tot aşa cum o face în vederile veneţiene şi mai ales în acel remarcabil peisaj din Paris, unde artistul a lucrat o vreme”. Marin MIHALACHE, „Informaţia Bucureştiului”, februarie, 1974
„Tratate într-o manieră largă, generoasă, în acorduri somptuoase, peisagiile şi marinele mărturisesc un sens tragic care se desfăşoară dincolo de subiect, în materie, ea însăşi evocatoare a unei lumi mai degrabă decât o simplă ilustrare a aspectelor sale particularizate”. Alain MOTTET, La galerie des Arts – Paris
„Cunoscut ca excelent interpret al naturii şi în special al pământului dobrogean, (...) artistul se impune prin forţa sa expresivă. Colorist prin vocaţie, Constantin Calafateanu dă paletei sale o vivacitate deosebită, făcând ca fiecare porţiune pictată de el să cunoască o adevărată trăire cromatică. Un subiect cu care Calafateanu s-a făcut cunoscut şi apreciat, atât în lumea amatorilor de artă, cât şi în cea a specialiştilor, îl reprezintă florile. Redate în mod izolat sau în buchete, pe fond întunecat sau luminos, florile lui Calafateanu au un aspect aparte, care le face să fie ale lui şi numai ale lui”. Paul REZEANU, 1976
„Calafateanu rămâne un romantic la care culoarea izbucneşte neliniştitor, mereu gravă, cu o continuă tendinţă de a surprinde spaţiul în lărgime şi înălţime. (...) El se străduieşte să păstreze acum limpezimea tradiţională, dar tehnica i s-a apropiat, în ce priveşte peisajul, de simbolişti, cu toate implicaţiile de rigoare. (...) Ne întâlnim cu un colorist pătimaş, de vibraţii intense, cu înclinaţii spre viziuni contradictorii, de străluciri şi întunecimi, calităţi recunoscute şi în monografiile apărute la Paris”. Al. RAICU, 1980
„Fără a cădea în capcana manierismului, Calafateanu utilizează o schemă compoziţională simplă, clasică, cu câteva elemente. Astfel, văzduhul ocupă trei sferturi din suprafaţa tabloului şi doar al patrulea teluricul: pământ arid pe care creşte puţină vegetaţie şi câţiva copaci singuratici, cu trunchiuri subţiri şi ramuri mlădii. Întinderile pustii ale Dobrogei de altădată constituie geneza motivelor acestor tablouri, atât de variate, ca şi granulele de nisip care par asemănătoare, dar mii şi mii de amănunte le deosebesc între ele. De asemeni poţi constata că atunci când cerul este prevestitor unei furtuni, redat în culori închise, sumbre, reci sau în nuanţe de roşu, pământul este îmbrăcat în culori deschise – teruri de Sienna, galbenuri şi chiar roşuri, acestea din urmă rapeluri la culorile aflate pe cer. Atmosfera tabloului este încărcată de tensiune la paroxism, la punctul maxim al unei concentrări dramatice, sugerând privitorului că va asista dintr- un moment într-altul la un deznodământ imprevizibil, la care el poate privi cu seninătate, nefiind implicat.
Alteori cerul este pictat cu ajutorul culorilor vii, optimiste. În acest caz, în contrast, pământul este redat prin culori închise, folosind din abundenţă teruri de Sienna, amestecate cu galbenuri puternice, ca un sunet de fanfară într- o orchestră, şi mult verde. În cazul acestor peisaje te întâmpină o atmosferă de bucurie juvenilă. Tot acum îşi fac apariţia şi peisajele având cerul de un albastru intens, aproape material, care-i imprimă o forţă şi o energie în stare latentă, trăsături ce ne duc cu gândul la dramaticele ceruri ale francezului Vlamink. În toate aceste peisaje, culoarea şi forma, judicios tratate, imprimă o etmosferă aptă să exprime sinceritatea artistului şi încărcătura sa emoţională de care era cuprins în timpul executării lucrării.
Calafateanu tinde să realizeze nu numai o pictură care să emoţioneze, ci chiar să impună transmiterea de idei (...). Datorită acestor caracteristici putem denumi majoritatea peisajelor „viziuni” şi chiar să-l încadrăm pe artist – de ce nu? – datorită dramatismului lor, în curentul expresionist”. Petre OPREA, fragment din prefaţa catalogului „Calafeteanu – Itinerar plastic”, editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982
„A vorbi despre Calafateanu înseamnă a vorbi chiar despre pictura românească din ultima jumătate de secol. Şi poate nu numai despre pictură ci şi despre tendinţele înnoitoare ale regiei şi scenografiei, despre o anume literatură în care reportajul joacă un rol preponderent, despre peisaj ca personaj, despre culoare ca muzică secretă a fiinţării noastre. (...) Un rol important îl are aici, desigur, scenografia compoziţiei, toate ducând, în ultimă instanţă, la combinarea reuşită a picturii propriu-zise cu discursul literar, faptul cultural care lucrează în spatele tabloului fiind şi urmarea firească a dublei naturi a lui Calafateanu, aceea de pictor-scriitor. (...)
Peisaje dobrogene, leit motivuri ale sufletului artistului, în care oamenii, mai puţin prezenţi, sunt substituiţi de arborii despuiaţi ce susţin firmamentul într-un efort dramatic greu de semnificaţii, Flori cărnoase, fiinţe care populează lumea, într-o nobilă şi vitală dezlănţuire, păduri în flăcări, incendiate la propriu şi la figurat de jerbele apusului, iată câteva puncte de referinţă ale punerii în scenă care ar putea fi propusă, printre altele, ca soluţie de lectură a tablourilor lui Calafateanu. (...)
Aş folosi pentru definirea picturii lui Calafateanu şi termenul de realism poetic. Artistul rămâne, orice s-ar spune, o structură romantică, conturată într- un desen viguros, plin de nuanţe, care îi aparţine numai lui (...). Dar Calafateanu este şi un mare desenator. Nuduri făcute dintr-o bucată, cu o mână ce conduce linia sigur, închizând albul paginii în forme largi, muzicale, asemenea unor fraze de simfonie. Mihai DUŢESCU, Catalog C. Calafateanu, expoziţia de pictură de la Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti, octombrie, 1986
„Constantin Calafateanu, originar din Tulcea, păstrează în sensibilitatea sa o prospeţime, o cruditate a senzaţiilor, o percepere a unui spaţiu în care elementele lumii vizibile au o provocatoare concreteţe. Pe acest fond intervin experienţele sale pariziene. Contactul cu profesorii P.A. Laurens şi André Lhote, cu preocupările „Şcolii din Paris”, îi accentuează atenţia faţă de evenimentul trăit. Pânzele realizate în ultima vreme dobândesc, din ce în ce mai mult, personalitate, se disting prin expresivitate cromatică. Tuşele largi, energice, acoperă suprafaţa tabloului, sensibilizând-o. Motivele îndelung filtrate sunt plasate pe acest câmp de sensibilitate, devin prezenţe puternic acuzate. Vegetaţiile sunt reduse, adesea, la câteva siluete de ierburi sau trunchiuri izolate de arbori ce structurează autoritar compoziţia. Tablourile în care pictează diverse aspecte ale Parisului sau ale altor oraşe din România şi Franţa înregistrează motivele cu aderenţă efectivă ce particularizează efortul său de delivrare. Culorile impresionează prin consistenţă, restaurând, în permanenţă, plăcerea de a recepta realitatea în condiţia sa imediată, fără preconcepţii. Constantin Calafateanu găseşte în zestrea sa iniţială un suport. Această propunere de lectură directă a lumii dă substanţă celor mai bune din pânzele sale şi îi explică interesul pentru arta sa, prezentă în expoziţiile din ţară şi cele din Paris – unde i-au fost consacrate şi două monografii.” Constantin PRUT
„Pictor, scriitor, profesor, autor dramatic, Constantin Calafateanu a lăsat artei plastice amintirea unei creaţii ce se înscrie pe filonul tradiţiei marilor noştri înaintaşi.
Fascinaţia culorii, lirismul debordant în care subtilitatea poeziei şi magia cromatică sunt susţinute de tuşe energice, viguroase, conturează reperele unei stări de spirit şi, deopotrivă, ale unei maniere de lucru. Expresionismul rafinat atinge strălucirea în peisagistică unde măreţia naturii, ipostaziată în datele ţinutului dobrogean, este însemnul unicităţii şi al unei particulare trăiri a pictorului în spaţiul plastic românesc.
Cele 50 de lucrări care fac obiectul expoziţiei retrospective sunt o adevărată sărbătoare a culorilor în care domină sentimentul de forţă, echilibru şi armonie. (...) S-ar mai putea adăuga acestor scenografii încărcate de muzicalitate şi de măiestria stăpânirii desenului, bucuria perceperii mişcării cu întregul ei arsenal simfonic (...) sau cea a graţiei feminine. O graţie transfigurantă în nota unei expresive prospeţimi şi a unei spontane gestualităţi.
Fără a recurge la decorativismul facil, artistul recreează o lume înnobilată de simţul secret aal fiinţării şi al unei necontenite căutări.” Veronica Marinescu, în „Curierul naţional” din 27 mai 1995
„Cu un singur tablou, „Zborul cocorilor”, reuşim să caracterizăm şi să definim pictura actuală a lui C. Calafateanu. Şi, aceasta, pentru că are prestaţia unui simbol şi valoarea unei picturi originale. (...) Calafateanu este şi el asemenea unui „cocor” în plin avânt aspirând spre înălţimile ameţitoare ale artei, căutând în nelinişte liniştea, plecând şi revenind, sorbind frumuseţile medievale împietrite în istoria din Franţa, Corsica sau Italia pentru a reveni la peisaje din Tulcea şi Bucureşti, la adierea îmbietoare a vântului şi la pitorescul plastic al iernilor.
Tablourile sale, ca un jurnal de călător pribeag, ne copleşesc cu amintirile arhitecturii oraşelor, cu culorile viice străjuiesc canalurile veneţiene, cu romantismul uliţelor corsicane, cu copacii copleşiţi de austeritatea gravă a naturii dobrogene, în culori şi linii altfel văzute decât de alţii, mulţi, ce au văzut în peregrinările lor aceleaşi locuri.
Pe pictor l-am putea defini drept un expresionist al peisajului, deoarece el realizează din fragmentele universului autentice portrete, viguros desenate şi colorate, într-o simbioză dramatică. Căutarea istoricului pitoresc îl împinge spre romantism, dar încremenirea în piatră a străzilor, într-o metafizică atmosferă, îi fac sentimentul să devină exploziv. (...)
Scrâşnetul tuşelor negre ale desenului, încercuind agresiv culorile ce acoperă detaliile naturii, dezvăluie un artist dârz, subjugat pasiunii de a picta, încăpăţânat dar deplin încrezător în destinul său artistic atât de sugestiv ilustrat de tabloul său Dansul cocorilor.” Mircea DEAC
„Rob al viziunilor colorate, Calafateanu şi-a apropriat atmosfera Parisului; în tablourile Notre-Dame, Sacré-Coeur, biserica Saint Eustache, Piaţa Tertre, Moulin Rouge regăseşti sub trăsăturile de pensulă sufletul lor original. Lirismul său bine stăpânit scoate la iveală o ascuţită sensibilitate. Tonurile sunt solide şi ne place a admira eleganţa orchestrării lor. De origine română, acest excelent artist, receptor al unor viziuni colorate, Constantin Calafateanu este captivat de traducerea plastică a atmosferei Parisului. Din lucrările sale emană un sentiment de putere, care nu exclude deloc o poezie rafinată şi subtilă. El este, desigur, un artist important al „Şcolii din Paris”. Andre WEBER
„...Pasta acoperă liniile în uimitoare reliefuri în care se scaldă luminile: acestea dau la rândul lor fiecărui plan valoare proprie. Eşti câteodată surprins de cerurile negre sau gri ale lui Calafateanu, obţinute prin haşurări verticale sau oblice, viguroase, ce dau câteodată o notă tragică a peisajului. Expoziţia de la Martinez ne dezvăluie o artă somptuoasă a culorii, o măiestrie de necontestat în transcripţia lucrurilor pe acest pământ”. Geneviève VIAL-MAZEL, Nice-Matin, Franţa